Caut in oglinda chipul meu de copil...
Ochi mari si nepasatori ii inlocuiesc acum pe cei fugari si distrati de alta data. Zambetul parca a pierit si el in spatele incercarii de a folosi rujul mamei. Nici parul demult delicat si saten nu-mi mai mangaie chipul, transformat fiind intr-un par matur, aspru si inchis. Sufletul copilului de ieri,din mine, e acum ascuns in spatele unui chip monstruos de matur pe care acum lacrimile mele nu reusesc sa il inlature.
Cu varful degetelor, alta data mici, repezite, fara gratie, incerc sa descopar unde mi se ascunde vechiul chip, dar nici manutele acelui copil din mine nu mi-au ramas netransformate. Acum, degetele lungi, animate de manechiura frantuzeasca nu mai au puterea sa-mi smulga masca.
M-am schimbat si-mi e atat de greu sa accept. Am trecut atat de brusc din lumea basmelor, a printeselor si unicornilor in lumea asta plina de monstrii maturi, drastici si pretentiosi. Sunteti urati si va urasc! Ma doare..
Maturizarea doare.Dar sufletul nostru va ramane vesnic ca cel al unui copil.
RăspundețiȘtergereTe iubesc.
Asa e !
RăspundețiȘtergereSi eu te iubesc! :x
E frumos sa fii mic,dar e frumos sa fii si mare. Cresti,inveti,daruiesti si primesti. E atat de .. minunat! :x Copiii au farmecul lor,dar si cei ce cresc au farmecul lor. Suntem oameni. E normal sa ne lasam prada schimbarilor! :)
RăspundețiȘtergereEu ma vad un copil, mereu am sa raman asa, doar ca in unele momente imi place sa fiu serioasa si sa cred ca pot face lucruri care, cred eu, ma fac sa par mai matura [si eu ii ciordesc rujul mamei].
RăspundețiȘtergere