Usa din spate

Ma intreb oare daca si-a dat seama ca tot ce am spus, am spus in graba. Am aruncat cu furie cuvinte urate, jegoase, care nu ar fii meritat sa il atinga.

- Esti un dobitoc! Un mare tampit care nu a facut decat sa-si bata joc de zilele mele cu cretinismul lui!

Nu raspundea niciodata. Nici macar nu ma privea. Statea relaxat pe o canapea ingusta, cu capul adancit intre palme. Asteptam sa imi spuna ca mint, ca stie ca il iubesc. Asteptam sa imi spuna el ca tot ce spuneam erau doar vorbe in vant.

- Nu spui nimic?

Si nu spunea.

S-a ridicat atunci si mi-a zambit acru. Era intaia data cand zambetul de pe chipul lui semana a grimasa. Mi-a raspuns doar printr-o clatinare de cap. Si-a inclinat capul spre stanga, iar apoi spre dreapta.

Si a iesit pe usa din spate. Fara sa o tranteasca, fara sa priveasca inapoi.

Stiam ce inseamna asta. Pentru el, asemeni actorilor, usa din spate reprezenta finalul spectacolului. Si nu ar fii fost intaia data cand incheia in acest mod bizar spectacolul. Ultima data cand iesise pe usa din spate, l-am rugat sa se intoarca. Mi-a soptit la ureche ca ma iubeste, ca se va intoarce la mine, dar trebuie sa ma mut.

- Esti nebun!

- Nu sunt.

Si-mi saruta fruntea. Pentru el, usa din spate era incheierea definitiva a unui capitol. Niciodata nu avea sa priveasca inapoi. Dar de data asta, ma incapatanam sa fac acelas lucru.

[----------------------------------------------------------------------------------------------]

Ma incapatanam sa uit. Ma incapatanam sa trec zi de zi pragul usii din spate fara sa ma cutremur; fara sa mi-l amintesc. Dar intr-o zi, prin fata aleii mele, pe cand treceam pragul usii din spate, l-am zarit.

- Saru'mana, domnisoara A. !

- Buna ziua, domnule!

Il priveam ca pe un necunoscut, pe care il stiam,parca, din vedere. El ma privea suspicios, neincrezator.

- Asadar, care mai este viata dumneavoastra, draga domnita?

- Ei, asa cum probabil o stii; mereu grabita.

M-a privit surazand. Ma cunostea de o viata si stia ca nimic,niciodata nu mi-ar putea alerta ritmul vietii. Stia ca nu ma grabesc si astepta sa-i intorc intrebarea.

- Ah, bien sûr !

- Eu am sa plec. Au revoir, draga domnule!

- O zi buna, scumpa domnisoara!

Si am plecat. Am plecat chiar netulburata, spre mirarea mea, caci de obicei, franceza lui ma coplesea. El stia asta. Poate de aceea a si incercat sa ma retina in acest mod. N-a reusit. I-am zambit total nefrantuzesc si am plecat. Avea sa ma fi vazut ultima oara, intrand pe usa din spate.